Tu să-mi zici dacă gogoșile românești nu sunt cele mai bune pe care le-ai mâncat vreodată?
Și, nu, nu mă refer la gogoși între gogoși, dar la gogoși comparați cu orice mâncare din universul ăsta.
Băi, eu numai gogoși aș mânca.
Non-stop.
Numai românești să fie.
Stop.
— Ce?!
— Tu ai mâncat vreodată langoși ungurești?
Noi, românii avem o variantă de langoși umplută cu brânză dulce sau sărată, dar, maghiarii ăstia, ăștia au ceva mult mai ușor de făcut decât ai noștri.
Da, jur.
Acu' tu poți să mă omori dacă te-am ofensat de moarte.
Dar ăsta-i adevărul. Și adevărul doare. Doare pericol.
Băi, n-am știut de varianta asta deșteaptă a lor până când n-am venit în Anglia.
Toți îmi vorbeau de langoși, langoși, langoși... Băi, i-am corectat.
"N-au mă cum să fie cu brânză deasupra, sigur e la interior. Ai greșit tu, nene. În plus, cum îți permiți să ne faci gogoșul tradițional de râs? Cum îndrăznești să ni-l furi, mă?
Nu-i destul că ne-ați furat sarmalele și chiar și micii.. micii mă, micii...! (Îmi dau lacrimile).
Băi, gogoșul, bine, langoșul ăsta de care vorbești tu, e made în România, nu în Ungaria!
Să nu te mai aud niciodată că zici asemenea blasfemii că te linșez. Ai auzit?!"
M-am comportat mai ceva ca italienii când vorbesc de pasta alla carbonara.
Pe urmă m-am dus cu un prieten la restaurantul ăla sloven și mi-a picat fața. Da, sloven. Pentru că ei serveau mâncăruri europene.
Băi, nu erau gogoși (ori langoși) românești așa cum îi știm noi. Nu, mă, nu erau. Jur.
Erau făcuți exact ca gogoșii noștri românești, dar erau murdari. Pătați. Dați cu smântână și brânză.
Mi-a venit rău.
Asta și pentru că sunt puțin intolerantă la brânza asta cu miros puternic - tip gongorzola sau brânză albastră, practic brânză putredă.
Nu, mă, nu erau cu brânză care miroase a picioare împuțite, nu. Zic și eu ca să dramatizez puțin.
— Nu te-ai prins?! Mă lași?
Nu credeam că-s așa de convingătoare... de aia scriu romane și povești bizare...
Hai cu langoșul ăla înapoi. Langosh în maghiară.
Era cu cheddar dar mi-e nu-mi place cheddarul așa. Nu-mi place. Eu nu prea sunt cu brânza-n general. Am mâncat prea multă când eram mică. Mult prea multă.
Chedarul e o brânză englezească tip cașcaval. E bună de tot.
Așa cum este și brânza albastră... cui îi place.
— Nu?
Nu te poți c*** în gustul omului.
Hai, fără franțuzisme. Mănâncă ce vrei, dar nu veni lângă mine.
— Bine?
Ziceam că langoșul ăsta are exact forma aia de gogoși pe care o cumpăram pe vremea lui Ceaușescu.
Rotundă, mărișoară.
Știi când ne uitam cum le făceau femeile pe loc în fața noastră, când mergeam la școală poate?
Exact așa. Jur.
Și are exact același gust pentru că este frământat exact ca gogoșul românesc (tradițional, nu ălea de fițe): cu apă, sare și făină. Atât.
Numai că deasupra ei pun smântână acră și brânză... printre altele. Că adevărul este mult mai dureros. Nu s-au oprit ungurii ăștia... nu, nu. Au trebuit să inventeze alte sute de altfel de garnituri care mai de care mai apetisante.
Băi, era așa de bun... așa de bun...
Am plâns...
Dar asta-i altă poveste pe care o scriu în cartea Epoca de Aur – Amintiri din Copilăria Comunistă.
— Măi, de ce nu ne-am gândit noi la așa ceva? De ce, mă, de ce?!
— Dar încă și mai bine, cum de nu ne-am inspirat la mâncarea asta grozavă? Băi... suntem rasiști și cu mâncarea?
Nu pot să cred așa ceva.
Oricum. Hai să n-o mai lungesc.
Într-o zi mi-am invitat colegii și prietenii la o petrecere cu langoși.
Am zis că leșină toți când au văzut ce-am făcut.
Le-au iești ochii din orbite.
Au zis că-i o minune.
Eu le-am zis că se fac în 5 minute.
Nu m-au crezut.
M-au privit ca pe o extraterestră.
Bine, asta și pentru că sunt extraterestră. Da, altfel nu se explică de ce nu mă simt niciodată bine între oameni.
"Minți!" au urlat. "Minți cu nerușinare. Nimeni nu poate să facă așa ceva acasă. Langoșii se fac numai la restaurant."
Și-atunci m-am întrebat de ce naiba sunt eu prietenă cu asemenea indivizi inculți total în arta bucătăritului.
Dar fiecare cu lipsurile lui. În afară de mine. Eu nu am lipsuri. Nu.
Mie-mi lipsește tot.
Oricum, pentru prietenii mei eu sunt o minune de bucătăreasă. Au mâncat de s-au lins pe degete. Și nu numai o dată. Și nu numai langoși - langosh în ungurește. Am avut mai multe garnituri și cea care a plăcut cel mai mult era aia cu brânză albastră.
Dar iată rețeta asta de langoși care nu e de fapt decât rețeta de gogoși. Doar garnitura-i altfel.
Uitam: Rețeta originală este publicată în volumul II al cărții: Rețetele Bunicii Învățate de la Mama - Carte de Bucate Tradiționale Românești Transmise din Generație în Generație - Obiceiuri de Odinioară.
Această carte se adresează generațiilor de azi și de mâine, indiferent de unde locuiesc și ce limbă vorbesc acum. Orice român ar trebui să o aibă în casă.
Și, nu, nu mă refer la gogoși între gogoși, dar la gogoși comparați cu orice mâncare din universul ăsta.
Băi, eu numai gogoși aș mânca.
Non-stop.
Numai românești să fie.
Stop.
— Ce?!
— Tu ai mâncat vreodată langoși ungurești?
Noi, românii avem o variantă de langoși umplută cu brânză dulce sau sărată, dar, maghiarii ăstia, ăștia au ceva mult mai ușor de făcut decât ai noștri.
Da, jur.
Acu' tu poți să mă omori dacă te-am ofensat de moarte.
Dar ăsta-i adevărul. Și adevărul doare. Doare pericol.
Băi, n-am știut de varianta asta deșteaptă a lor până când n-am venit în Anglia.
Toți îmi vorbeau de langoși, langoși, langoși... Băi, i-am corectat.
"N-au mă cum să fie cu brânză deasupra, sigur e la interior. Ai greșit tu, nene. În plus, cum îți permiți să ne faci gogoșul tradițional de râs? Cum îndrăznești să ni-l furi, mă?
Nu-i destul că ne-ați furat sarmalele și chiar și micii.. micii mă, micii...! (Îmi dau lacrimile).
Băi, gogoșul, bine, langoșul ăsta de care vorbești tu, e made în România, nu în Ungaria!
Să nu te mai aud niciodată că zici asemenea blasfemii că te linșez. Ai auzit?!"
M-am comportat mai ceva ca italienii când vorbesc de pasta alla carbonara.
Pe urmă m-am dus cu un prieten la restaurantul ăla sloven și mi-a picat fața. Da, sloven. Pentru că ei serveau mâncăruri europene.
Băi, nu erau gogoși (ori langoși) românești așa cum îi știm noi. Nu, mă, nu erau. Jur.
Erau făcuți exact ca gogoșii noștri românești, dar erau murdari. Pătați. Dați cu smântână și brânză.
Mi-a venit rău.
Asta și pentru că sunt puțin intolerantă la brânza asta cu miros puternic - tip gongorzola sau brânză albastră, practic brânză putredă.
Nu, mă, nu erau cu brânză care miroase a picioare împuțite, nu. Zic și eu ca să dramatizez puțin.
— Nu te-ai prins?! Mă lași?
Nu credeam că-s așa de convingătoare... de aia scriu romane și povești bizare...
Hai cu langoșul ăla înapoi. Langosh în maghiară.
Era cu cheddar dar mi-e nu-mi place cheddarul așa. Nu-mi place. Eu nu prea sunt cu brânza-n general. Am mâncat prea multă când eram mică. Mult prea multă.
Chedarul e o brânză englezească tip cașcaval. E bună de tot.
Așa cum este și brânza albastră... cui îi place.
— Nu?
Nu te poți c*** în gustul omului.
Hai, fără franțuzisme. Mănâncă ce vrei, dar nu veni lângă mine.
— Bine?
Ziceam că langoșul ăsta are exact forma aia de gogoși pe care o cumpăram pe vremea lui Ceaușescu.
Rotundă, mărișoară.
Știi când ne uitam cum le făceau femeile pe loc în fața noastră, când mergeam la școală poate?
Exact așa. Jur.
Și are exact același gust pentru că este frământat exact ca gogoșul românesc (tradițional, nu ălea de fițe): cu apă, sare și făină. Atât.
Numai că deasupra ei pun smântână acră și brânză... printre altele. Că adevărul este mult mai dureros. Nu s-au oprit ungurii ăștia... nu, nu. Au trebuit să inventeze alte sute de altfel de garnituri care mai de care mai apetisante.
Băi, era așa de bun... așa de bun...
Am plâns...
Dar asta-i altă poveste pe care o scriu în cartea Epoca de Aur – Amintiri din Copilăria Comunistă.
— Măi, de ce nu ne-am gândit noi la așa ceva? De ce, mă, de ce?!
— Dar încă și mai bine, cum de nu ne-am inspirat la mâncarea asta grozavă? Băi... suntem rasiști și cu mâncarea?
Nu pot să cred așa ceva.
Oricum. Hai să n-o mai lungesc.
Într-o zi mi-am invitat colegii și prietenii la o petrecere cu langoși.
Am zis că leșină toți când au văzut ce-am făcut.
Le-au iești ochii din orbite.
Au zis că-i o minune.
Eu le-am zis că se fac în 5 minute.
Nu m-au crezut.
M-au privit ca pe o extraterestră.
Bine, asta și pentru că sunt extraterestră. Da, altfel nu se explică de ce nu mă simt niciodată bine între oameni.
"Minți!" au urlat. "Minți cu nerușinare. Nimeni nu poate să facă așa ceva acasă. Langoșii se fac numai la restaurant."
Și-atunci m-am întrebat de ce naiba sunt eu prietenă cu asemenea indivizi inculți total în arta bucătăritului.
Dar fiecare cu lipsurile lui. În afară de mine. Eu nu am lipsuri. Nu.
Mie-mi lipsește tot.
Oricum, pentru prietenii mei eu sunt o minune de bucătăreasă. Au mâncat de s-au lins pe degete. Și nu numai o dată. Și nu numai langoși - langosh în ungurește. Am avut mai multe garnituri și cea care a plăcut cel mai mult era aia cu brânză albastră.
Dar iată rețeta asta de langoși care nu e de fapt decât rețeta de gogoși. Doar garnitura-i altfel.
Uitam: Rețeta originală este publicată în volumul II al cărții: Rețetele Bunicii Învățate de la Mama - Carte de Bucate Tradiționale Românești Transmise din Generație în Generație - Obiceiuri de Odinioară.
Această carte se adresează generațiilor de azi și de mâine, indiferent de unde locuiesc și ce limbă vorbesc acum. Orice român ar trebui să o aibă în casă.
Am în plan să o ofer GRATIS multora dintre citirii mei prin intermediul unor concursuri.
Dacă vrei afli secunda-n care iese pe piață, te invit să mă urmărești pe bloguri (22 cred), platforme de socializare (6), Amazon, dar mai ales, să te înscrii la scrisoarea ocazională pe reteteindraznete.blogspot.ro.
Rețeta de mai jos este rețeta de langosh pe care o fac eu.
Prietenii mei jură că ai miei sunt mai buni decât ăia de la restaurant. Și îi cred că-s făcuți cu dragoste.
Specificații tehnice
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: variabil
Porţii: multe, n-am numărat
Ingrediente
Dacă vrei afli secunda-n care iese pe piață, te invit să mă urmărești pe bloguri (22 cred), platforme de socializare (6), Amazon, dar mai ales, să te înscrii la scrisoarea ocazională pe reteteindraznete.blogspot.ro.
Rețeta de mai jos este rețeta de langosh pe care o fac eu.
Prietenii mei jură că ai miei sunt mai buni decât ăia de la restaurant. Și îi cred că-s făcuți cu dragoste.
Specificații tehnice
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: variabil
Porţii: multe, n-am numărat
Ingrediente
- 500 g făină de grâu alba
- 1 cubuleţ de drojdie proaspătă - 20 g circa (ori 1 plic de 10 g)
- sare după gust (1/2 linguriţă).
- apă călduţă cât cuprinde (cam 1+1/2 cană de 200 ml)
- 1 cană ulei de floarea soarelui pentru prăjit
Garnituri la alegere. Cum am zis, langoșul clasic se garnisește cu smântână acră, brânză rasă și cică usturoi. Dar tu poți pune ce vrei tu:
- salam, șuncă, kaiser, bacon, etc. tăiat felii
- zacuscă
- salată de vinete
- tochitură
- gulaș
- cremă de usturoi (iaurt sau smântână cu usturoi pisat)
- legume făcute la grill, etc.
Mod de preparare
- Pune apa la încălzit. Atenţie: E fundamental ca apa să fie călduţă şi nu fierbinte. Dacă opărim drojdia NU mai creşte.
- Cerne făina de două ori într-un lighean.
- Într-un vas mai măricel amestecă drojdia cu sare, pune o cană de apă călduţă după care toarnă peste făină. Nu pune toată apa odată, ci pe rând.
- Frământă până faci un aluat elastic, nici prea tare nici prea moale pentru că va trebui modelat.
- Acoperă cu un şervet şi lasă la căldură (NU la soare sau pe sursa de căldură, dar lângă!) până îşi dublează volumul. Timpul e variabil dar nu lăsa mai mult de 2 ore pentru că se acrește. Al meu a crescut în 30 de minute.
- Când a crescut îndeajuns pune uleiul la încălzit într-o cratiţă specială pentru acest procedeu; dacă ai. Dacă nu e foarte bună şi o tigaie, dar vei avea nevoie de mai mult ulei. Ar fi bine ca gogoșii să plutească.
- Acum ori faci formele cu mâinile ca adevărații profesioniști, ori întinzi o foaie de circa 3-4 mm și tai forme cu un pahar mare sau orice alt obiect doreşti. Ungurii fac forme rotunde de circa 20 de cm diametru. O porție pe care o servesc în farfurie. Eu te sfătuiesc să a faci de circa 5 cm una. Ca s-o poți ține în mână.
- Când uleiul e încins (după circa 3 min, pune o bucăţică de aluat, dacă sfârâie este ok) începe să pui 2-3-4 forme (câte îţi încap în cratiţă) la prăjit. Lasă circa 1 minut, întoarce ajutându-te de 2 furculiţe sau alte obiecte adecvate. Gogoșii trebuie să fie arămii sau culoarea pe care o doreşti tu. Dacă nu sunt prea groase se coc foarte repede, fără probleme.
- Deasupra pune ce vor mușchii tăi. Servește fierbinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu educat și la obiect este binevenit.
Toate comentariile necesită aprobarea mea. Nu voi publica niciun comentariu care conține aroganța deghizată, grandomanie, cuvinte murdare, insulte, etc.
Respectul este cuvântul de ordine.
O viață delicioasă îți doresc.