Cărți de bucate: 41 de rețete: Iertare

Dragul meu bucătar profesionist sau amator, 

Zilele trecute am publicat ultima mea carte cu sfaturi utile în bucătărie semnată cu numele întreg, Cristina Gherghel. 
Căutând ceva online, din totală întâmplare, am dat peste unele dintre cărțile mele de bucate și am început instant să transpir rece pe spinare. 
Cărțile mele de bucate n-au avut niciodată recenzii stelare, dar 3 stele credeam că merită, ținând cont de faptul că rețetele mele nu sunt rețete de fițe. 
Una dintre aceste cărți din seria 41 de rețete, are 2 recenzii de 1 stea. 

Mă rușinez profund de greșelile de ortografie, exprimare etc., de lipsa de editare și de graba cu care le-am publicat. 
Eram super presată de timp, aveam serviciu full-time și weekendul așa mi-l petreceam. 

Îmi pare enorm de rău că mi-am dezamăgit cititorii. 
Eram deosebit de bucuroasă că puteam să dau idei de rețete celor care le căutau și nu n-am avut nici timpul să reflectez asupra calității acestor cărți. 
În naivitatea mea am crezut că cititorii vor aprecia efortul depus, căci nu s-au scris singure rețetele alea. 

Aș vrea să pot edita aceste cărți, însă este imposibil din motive tehnice. 
De-aș putea să dau timpul înapoi, poate nu le-aș mai publica acum. Dar este prea târziu. 
Prețul de imprimare depășește valoarea lor comercială și-n curând vor fi scoase de pe piață. Eu nu am nicio putere asupra acestui lucru. 

N-am citit acele recenzii, nu numai pentru că nu am timp, dar, deși sunt prima care recunoaște că nu sunt capodopere, o stea nu este just. Poate două, dar nu una. 
Intuiesc că acei oameni care-au dat o stea, ar fi vrut să dea mai puține, numai că nu este permis. 
Sunt conștientă de faptul că dacă compari cărțile mele de rețete cu acele publicate de profesioniști, poate cu o casă de editură, ale mele nici nu se pot apropia. 
Mai toți cei care publică cărți de rețete au oameni care se ocupă nu numai de procesul de publicare (care include foarte mulți pași: formatarea, editarea, coperta, fotografii etc.), dar chiar și de scrisul rețetelor. 
Aceștia își permit să plătească profesioniști în domeniu. 
Eu nu. 

Dacă compari cărțile mele de rețete cu acestea, clar, ale mele merită mai puțin de 1 stea. 
Evident că vorbesc din perspectiva celui care a muncit la acele cărți fără să aibă nici cel mai mic câștig. 

Înțeleg frustrarea și nemulțumirea celor care le-au achiziționat din acest punct de vedere. 
Respect opiniile lor, că au dat bani pe ele. 
Și-mi pare rău, tare, tare rău. 
Sper să fi fost bune de aprins focul. Sincer. E păcat de hârtia aia. 

Sunt deosebit de tristă din cauza acestui fapt și te asigur că nu este din cauza că mă simt rănită. 
Nici pe departe. 
Scriu pentru voi, pentru oameni, pentru tine, dacă voi nu sunteți mulțumiți, am muncit degeaba. 
Off! Ce zi urâtă am. 

Aș vrea să repar daunele făcute, dar singurul lucru pe care pot să-l fac este să ofer celor dezamăgiți de calitatea cărților mele tipărite, o carte electronică la schimb. 
Din acestea noi zic. Astea semnate cu Cristina Gherghel. 
De când am publicat acele cărți puțin îngrijite, am crescut enorm și prestez foarte multă atenție fiecărui cuvânt pe care-l scriu. 

Dacă ești unul dintre cei nemulțumiți de cărțile mele, scrie-mi folosindu-te de formularul de contact și cere-mi orice carte dorești. 
Ai linkul mai jos cu noile mele cărți. 

Îți mulțumesc din suflet dacă mi-ai recenzat pozitiv cărțile. 

Știu că ai fost mai mult decât generos. 
Sunt conștientă de faptul ai închis ochii în fața erorilor de exprimare (și altele). 
Recunoștința mea este infinită. 
Crezi sau nu, mă rog pentru tine-n fiecare seară. Da. 
Nu închid ochii înainte de a mulțumi cerului pentru fiecare om care apreciază ceea ce fac și vede eforturile mele. 
Universul o să-ți întoarcă înmiit înapoi fericirea ce împrăștii. 
💞💛💙
Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive. 

💯Legea recompensei 

Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală. 
Dar nu numai. 


Credit fotografii
Unele sunt de pe Pixabay, altele (precum cea de mai jos) de pe PngTree

desen ceasca cafea inima si trifoi cu patru foi